Armurariu

Armurariu (Silybum marianum, Carduus marianus)

Armurariul este o plantă care creşte sub formă de tufe, atingând 2 metri înălţime, preferă solurile mai puţin nisipoase, mai ales terenuri pietroase.
Planta a fost folosită pentru tratarea diverselor afecţiuni cu mai bine de 2000 de ani în urmă şi este de origine Mediteraneana, fiind răspândită în toată Europa şi Asia Centrală. În România se găseşte pe zone necultivate.

În scop terapeutic se folosesc seminţele care se zdrobesc.

Seminţele de armurariu conţin SILIMARINA (silibină, silicristină, silidianină), bioflavonoide, aminoacizi (glicină, leucină, cisteină, tiramină), acid glutamic, acid fumaric, saponine, steroli, tocoferol.

Armurariu are acţiune  hepatoprotectoare, de reconstrucţie a celulei hepatice, în hepatitele virale tip A, B, C inhibă replicarea viruşilor hepatici, reglarea digestiei, creşterea tensiunii arteriale, puternic efect antitoxic, împiedică pătrunderea substanţelor toxice la nivelul ficatului şi favorizează eliminarea acestora (combate efectul nociv al alcoolului asupra ficatului), stimulează activitatea vezicii biliare şi combate riscul apariţiei calculilor biliari.

Seminţele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos şi al varicelor, acţiune antitumorală (stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului), stimulează lactaţia, scade nivelul colesterolului sanguin, scade rezistenţa la insulină fiind eficientă în diabetul zaharat de tip I.

Despre preparatele pe baza de SILIMARINA discutam in continuare, fiind produse foarte utilizate in terapia bolilor de ficat, colecist (fiere) etc.

Indicatii terapeutice:

hepatite cronice, ciroze, insuficienţe hepatice, protejează ficatul de efectele nocive ale chimioterapiei, eficient in intoxicaţii accidentale cu ciuperci otrăvitoare, adjuvant în intoxicaţii cu diverse substanţe toxice (medicamente hepatotoxice, plumb, etanol, tetraclorură de carbon- un gaz incolor care patrunde in aerul, apa si solul de langa unitati de productie si depozitare deseuri), adjuvant în alcoolism, digestie dificilă, constipaţie, hipotensiune arterială, adjuvant în caz de cancer, în tratarea bolilor de piele în general (psoriazis, vitiligo), deficite imune, hiperolesterolemie.

Administrare:

Decoctul se prepara dintr-o linguriţă cu vârf din seminţe zdrobite la o cană cu apă clocotită; se lasă să dea o dată în clocot, apoi se strecoară şi se beau două cani pe zi.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de seminţe măcinate peste care se toarnă o cană de apă clocotită; se lasă la infuzat 10 – 15 minute.

Pulberea de seminţe măcinate din care se iau 1-2 grame pe zi cu o jumătate de oră înainte de mesele de prânz şi de seară; pulberea se ţine sub limbă 5-10 minute după care se înghite cu apă.

Tinctura de armurariu se administrează câte o linguriţă dizolvată într-un pahar de apă timp de trei săptămâni cu 2 săptămâni pauză.

Comprimatele/Drajeurile se administreaza 1-3x 150mg / zi in functie de stadiul de afectare hepatica.

Armurariul este aproape total lipsit de efecte secundare, putând fi folosit atât pe timpul sarcinii cât şi al alăptării. Foarte rar, la doze mari, s-au semnalat scaune diareice şi hipertensiune arterială.

Apreciez ca 70-80% din pacienti folosesc sau intentioneaza sa foloseasca un produs pe baza de Silimarina, lucru foarte incurajat de catre specialisti datorita indicatiilor si rezultatelor remarcabile ale acestui tratament.

Organismul uman din zilele noastre este foarte agresat de noxele din trafic, de tratamente cu medicamente (ex. Anticonceptionale orale, produse pentru tratarea micozelor unghiei si pielii si a parazitilor intestinali), de alcool, fumat, mancare nesanatoasa, dulciuri consumate in exces pe baza de stres etc.

Va propun doar cateva dintre produsele cu extract de Armurariu (Silimarina):

Aveti grija de ficatul dumneavoastra!

Arnica

Arnica (Arnica montana)

Arnica este o planta medicinala, salbatica ale carei efecte antiinflamatoare si cicatrizante sunt promovate de medicina naturista pentru tratarea diverselor afectiuni.

Arnica este recunoscuta datorita denumirilor populare pe care le-a capatat pe teritoriul tarii noastre: iarba soarelui, tata oilor, podbalul de munte, carul zanelor, ciuda etc.

Din cele mai stravechi timpuri arnica a constituit un remediu natural in stimularea mucoasei stomacului, circulatiei sangvine a inimii si a creierului, in tratarea laringitei, faringitei, raguselii, contuziiilor.

In urma studiilor biochimice realizate, au fost identificate peste 70 de substante din care mai mult de jumatate sunt biologic active. Arnica Montana contine principii active cu actiune biologica recunoscuta in intreaga lume.

Totusi, exista doar trei substante care detin rolul cel mai important in Arnica Montana: heledinul, flavonoizii si polizaharidele. Heledinul este unul dintre cei mai importanti compusi, cu un puternic rol antialgic si antiinflamator, flavonoizii au actiune antioxidanta, scopul lor fiind de a scadea permeabilitatea vasculara, iar polizaharidele au rol in cresterea imunitatii, stimularea fagocitozei si reducerea spasmului vascular.

In general Arnica Montana se foloseste in tratarea traumatismelor usoare sau mai grave. Acestea pot fi socuri, raniri sau chiar accidente. In plus, acest remediu homeopatic este indicat in tratamentul pre si postoperator intrucat scade sangerarea intraoperatorie si reduce timpul de recuperare dupa interventia chirurgicala. Se poate utiliza in sarcina si alaptare, fiind foarte eficient inainte si dupa operatia de cezariana.

Arnica Montana este unul din acele remedii homeopatice care nu ar trebui sa iti lipseasca din casa. Este foarte utila in diferite afectiuni, insa trebuie sa stii ca administrarea ei pentru probleme serioase ar fi indicata sa se faca doar in urma unei consultatii intrucat sunt mai multe aspecte ce nu pot fi neglijate. Totusi, exista destul de multe situatii in care Arnica Montana poate fi folosita si fara sfatul medicului homeopat.

Totodata, Arnica Montana este foarte eficienta in toate fenomenele de oboseala musculara si se recomanda atat celor care doresc sa faca performanta in sport, dar si celor pentru care miscarea este doar o metoda de a scapa de cateva kilograme in plus.

Nu putini sunt cei care in urma practicarii unui program de exercitii, dupa o schimbare a sportului practicat sau dupa o crestere a fortei acuza dureri de muschi. Febra musculara descrie un fenomen de durere musculara resimtita la 24-72 de ore dupa efort si, in consecinta, afecteaza destul de mult miscarile simple.

Este foarte important de stiut ca febra musculara apare doar dupa ce exercitiul fizic s-a terminat. Acest lucru o diferentiaza de durerea acuta din entorse de exemplu, care apare brusc in timpul desfasurarii activitatii, putand fi insotita de tumefiere sau echimoze (vanatai).

Arnica Montana se mai poate recomanda si in cazul persoanelor care stau mult in picioare, dar si celor care isi suprasolicita ligamentele.

Tinctura de arnica este unul dintre cele mai folosite produse naturiste, mai ales in tratarea:

– vanatailor, insomniilor, furunculozei, leucoreei, micozelor,

– afectiunilor pieli, astmului bronsic, nevralgiilor, palpitatiilor,

– arsurilor, entorselor, ranilor prospete, acneei, cancerului pielii,

– negilor, slabiciunilor cardiace, tulburarilor nervoase,

– problemelor de circulatie sanguina, antraxului,

– eczemelor varicoase, tumefierilor; ca stimulent nervin.

Aceasta tinctura se prepara din flori de arnica macerate in decursul a 10 zile in 100 ml de alcool. Tinctura de arnica se utilizeaza sub forma de comprese. A nu se folosi intern!

Daca pacientul sufera de laringita si acuza raguseala i se recomanda a face gargarisme de 4-5 ori pe zi. In prepararea acestui ceai se folosesc florile de arnica.

Radacinile de arnica sunt utile pentru tratrea loviturilor, entorselor, echimozelor. Din radacini date printr-o razatoare se iau 2 linguri care se introduc in 250 ml de alcool rafinat de 40º. Macerarea dureaza doua saptamani, iar extractul rezultat se utilizeaza sub forma de comprese.

Atentie!

Arnica este destinată doar uzului extern; preparatele nu trebuie aplicate niciodată în jurul ochilor şi gurii, nici pe rănile deschise.

În cazul contactului cu o rană deschisă, aceasta trebuie spălată cu apă distilată din abundenţă.
Este categoric contraindicată copiilor sub 3 ani.

Conţinutul sesquiterpenoid poate produce alergii cutanate, de aceea este bine să efectuaţi un test alergologic înainte de a o utiliza. Opriţi imediat tratamentul la primul semn de iritaţie; iritaţia ar trebui să dispară treptat.

Arnica este o planta toxica, se administreaza doar extern! Arnica prezinta toxicitate in cazul in care este administrata peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe zi.

Va recomand cateva produse: